Despre Ciulnița

 

Comuna Ciulniţa este aşezată în partea central-sudică a judeţului Ialomiţa, pe paralela de 44º32’ latitudine nordică şi pe meridianul de 27º41’longitudine estică.

Vecinii comunei sunt: în vest, comuna Bueşti;

în nord-vest, comuna Perieţi; la nord, Municipiul Slobozia iar spre sud, comuna Dragalina(judeţul Călăraşi).

Suprafaţa comunei este de 6846 ha.(68,46 km.²)din care: 477 ha.( 4,77 km.²) reprezintă intravilanul iar 6369 ha.( 63,69 km.²) extravilanul.

Valea Râului Ialomiţa a constituit o importantă cale de legătură comercială  care ducea spre Oraşul de Floci, cunoscut târg la gura de vărsare a râului Ialomiţei în Dunăre, unde locuitorii îşi vindeau surplusul de produse.

În prezent comuna este străbătută de DJ 201 modernizat care îi asigură o legătură rapidă cu reşedinţa judeţului aflată la o distanţă de 4 km.

Climatul prezintă trăsături specifice climei temperate cu puternice caractere continentale de ariditate.     

Radiaţia solară globală se situează în jurul valorii de 126 de kcal./cm² iar durata medie de strălucire a Soarelui este de cca. 2235 de ore /an.

Temperatura medie anuală este de 10,5-11ºC cu amplitudini termice de 45º-55ºC. Primele îngheţuri şi brume se produc la sfârşitul lunii octombrie iar ultimele în prima jumătate a lunii aprilie.Umiditatea relativă a aerului are valori în jur de 75% iar precipitaţiile medii anuale sunt de 450-500 mm/an, cea mai mare parte a lor fiind sub formă de ploaie.Lunile cele mai ploioase sunt sfârşitul lunii mai şi începutul lunii iunie iar luna cea mai secetoasă este februarie. Ani mai mult sau mai puţin secetoşi sunt relativ frecvenţi.Cel mai frecvent vânt este crivăţul care, în timpul iernii, aduce geruri şi viscole, mai rar mase de aer de origine oceanică pătrunzând în această regiune şi determinând iarna, înmoinări ale gerului, ceaţă şi chiciură.

În timpul verii pătrund, uneori mase de aer fierbinte şi uscat, de origine mediteraneeană sau nord-africană, provocând canicule cu temperaturi de până la 35-36ºC.

Hidrografia este formată din ape subterane şi ape de suprafaţă. Stratul freatic este situat la adâncimi de 2-3 m în luncă şi de 18-33 m pe dună, aceste ape având un caracter slab mineralizat, bicarbonatat, un debit redus şi fluctuant în funcţie de precipitaţii.

În a doua jumătate a sec XX apele freatice au fost poluate cu nitriţi datorită folosirii iraţionale a îngrăşămintelor chimice azotoase. Din acest motiv dar şi din cauza debitului redus nu pot fi folosite pentru alimentarea unui sistem de distribuţie a apei potabile, locuitorii exploatând această apă pentru consum cu ajutorul fântânilor. La adâncimi de 40, 60, 110 m au fost identificate strate acvatice de adâncime cu debite foarte bogate şi constante, ultimul strat conţinând apă puternic mineralizată şi nu este folosită pentru consum.Datorită purităţii şi a debitului bogat locuitorii au început să foreze făntîni la adâncimi de 40 m.

Râul Ialomiţa este singura apă de suprafaţă şi formează graniţa cu comuna Perieţi şi Municipiul Slobozia pe o lungime de 13 km.

Debitul multianual al Ialomiţei măsurat la staţia hidrometrică Slobozia este 45,7m³/sec,  înregistrându-se un maxim în luna aprilie, care coincide cu topirea zăpezilor şi un minim în luna septembrie.

Panta extrem de redusă a reliefului şi caracterul variabil al precipitaţiilor au determinat, de-a lungul timpului, producerea unor inundaţii mari cum au fost cele din  anii 1865, 1899, 1900, 1912, 1941, 1955, 1970, 1975, 2006, fapt ce a determinat efectuarea unor lucrări de regularizare şi îndiguiri pe teritoriul comnunei, pe o lungime de cca.3 km, în dreptul satelor Ciulniţa şi Poiana.

Regularizările au fost făcute în a doua jumătate a deceniul VIII, sec.XX, după inundaţiile din 1970 şi 1975. În urma acestor lucrări au rămas văi părăsite, în cea mai mai mare parte colmatate, care mai primesc apă în timpul viiturilor mari. Inundaţiile din sec.XIX au determinat şi strămutarea totală a vetrei unor sate (Ciulniţa, Ion Ghica, Ivăneşti) sau numai parţială (Poiana şi Ghimpaţi); altele cum a fost Cătunul Livedea a fost părăsit după ce cursul Ialomiţei a fost abătut din Municipiul Slobozia, pe lângă marginea dunei unde este şi în prezent.

Debitul mediu multianual de aluviuni transportat de Ialomiţa este de 165 kg./sec. măsurat la Slobozia. În ultimele decenii ale sec.XX, apele Râului Ialomiţa deveniseră foarte poluate, cu reziduri organice provenite de la complexele zootehnice care deversau dejecţiile direct în râu; această poluare organică, alături de cea chimică, îndeosebi produse petroliere aduse de Prahova, au provocat dispariţia peştilor. Abia după 1990, în urma închiderii multor complexe zootehnice, dar şi a adoptării unor măsuri de reducere a poluării chimice, în râul Ialomiţa au reapărut peştii spre marea bucurie a pescarilor.

 


 

© Copyright 2012 STEEL WARRIOR. All Rights Reserved.